Prostia, pardon, confesiunile unui investitor german in Romania
Citez din ziarul “Business Standard” de azi, 2 octombrie 2007:
“Publicatia germana Der Spiegel relateaza, in editia online de ieri, experienta unui om de afaceri care, in 2004, si-a mutat o parte dintre facilitatile de productie in Romania, la Sibiu, si care, dupa numai trei ani, si-a vazut spulberate visurile de reducerea masiva a costurilor. “Produsele fabricate in Romania aratau de parca erau mancate de sobolani”, povesteste Rutger Dautel, a carui companie activeaza in domeniul componentelor metalice pentru camioane.”
Suna rau, nu? Stati putin, sa citim mai departe.
“Muncitorii de la fabrica din Germania prelucreaza placile metalice cu instalatii moderne de taiere, pe baza de gaz, in timp ce romanii foloseau pentru aceleasi operatiuni metode mult mai rudimentare de taiere, cu lame metalice.”
Opa, deci domnul investitor german s-a gandit ca in Germania trebuie sa plateasca salarii de cateva mii de euro plus “instalatii moderne de taiere” si atunci a mutat productia in Romania, platind salarii de cateva (foarte putine) sute de euro si neinvestind nimic in instalatii.
Pai e vina Romaniei ca domnul investitor se asteapta ca niste oameni cu lame metalice sa prelucreze placile la fel ca niste instalatii probabil extrem de scumpe?
DA, guvernul Romaniei trebuia sa rezolve problemele investitionale ale omului, trebuia asteptat cu covorasul rosu, iar salariatii, cea mai buna optiune a lor ar fi fost sa-l plateasca el pe investitor pentru ca le face favoarea sa ii tina angajati.
Vreau sa inchei cu o vorba a unui profesor din facultate: “Efectul maxim cu efortul minim este o utopie”.
Comments
Tell me what you're thinking...
and oh, if you want a pic to show with your comment, go get a gravatar!

