Neconcordante
Din nou am pe masa un exemplar din Business Standard.
Din nou dau de cateva articole cel putin ciudate.
Primul articol reproduce o stire de la Realitatea TV referitoare la un sondaj de opinie despre consumul de droguri.
Prima cifra (socanta in opinia mea): 50% dintre bucuresteni sustin ca au cunostinte sau rude care se drogheaza. Cifra mi se pare incredibila, este aberanta, ar insemna ca in Bucuresti sa avem 1 milion de consumatori de droguri.
A doua cifra ma face sa rad: 43% dintre cei intervievati stiu ce inseamna consumul de droguri.
Deci avem 7% dintre intervievati care spun ca au cunostinte care consuma droguri, dar nu stiu ce este consumul de droguri.
Inteligent rau de tot.
Pe final aflam esantionul: 111 persoane cu varste cuprinse intre 14 si 54 de ani. M-am linistit, am mai multe contacte in agenda telefonului meu. O fi si asta un esantion reprezentativ, pot face sondaje 
Al doilea articol ne povesteste despre rezultatele financiare ale benzinariilor OMV.
Si aici am gasit cifre necredibile.
OMV Romania Mineraloel (firma care administreaza benzinariile OMV) are 73 de benzinarii si 83 de angajati. Deci in medie 1.14 angajati pe statie.
In orice benzinarie OMV intri, vei vedea minim 4 persoane. Daca intri intr-una care are si restaurant, numarul creste lejer peste 10.
Probabil ca un numar mai realist ar fi de 350 – 400 persoane.
Un altfel de ziarist ar fi intrebat mai degraba de ce aceasta neconcordanta. Dar probabil ca asa ar fi ratat urmatoarele receptii/atentii, ma scuzati, comunicate de la OMV.
Cand 4 egal 16 si 16 egal 25
Business Standard din 11 octombrie 2007:
Romania aduce BenQ 4% din vanzarile in Europa
“Romania genereaza 16% din vanzarile in Europa, care inseamna 25% din vanzarile noastre in Europa”, a declarat pentru Business Standard Mike Borze, managing director BenQ ECE.
Grea e uneori matematica elementara
Sursa: Business Standard
Prostia, pardon, confesiunile unui investitor german in Romania
Citez din ziarul “Business Standard” de azi, 2 octombrie 2007:
“Publicatia germana Der Spiegel relateaza, in editia online de ieri, experienta unui om de afaceri care, in 2004, si-a mutat o parte dintre facilitatile de productie in Romania, la Sibiu, si care, dupa numai trei ani, si-a vazut spulberate visurile de reducerea masiva a costurilor. “Produsele fabricate in Romania aratau de parca erau mancate de sobolani”, povesteste Rutger Dautel, a carui companie activeaza in domeniul componentelor metalice pentru camioane.”
Suna rau, nu? Stati putin, sa citim mai departe.
“Muncitorii de la fabrica din Germania prelucreaza placile metalice cu instalatii moderne de taiere, pe baza de gaz, in timp ce romanii foloseau pentru aceleasi operatiuni metode mult mai rudimentare de taiere, cu lame metalice.”
Opa, deci domnul investitor german s-a gandit ca in Germania trebuie sa plateasca salarii de cateva mii de euro plus “instalatii moderne de taiere” si atunci a mutat productia in Romania, platind salarii de cateva (foarte putine) sute de euro si neinvestind nimic in instalatii.
Pai e vina Romaniei ca domnul investitor se asteapta ca niste oameni cu lame metalice sa prelucreze placile la fel ca niste instalatii probabil extrem de scumpe?
DA, guvernul Romaniei trebuia sa rezolve problemele investitionale ale omului, trebuia asteptat cu covorasul rosu, iar salariatii, cea mai buna optiune a lor ar fi fost sa-l plateasca el pe investitor pentru ca le face favoarea sa ii tina angajati.
Vreau sa inchei cu o vorba a unui profesor din facultate: “Efectul maxim cu efortul minim este o utopie”.
ovidiu on 
Nusica on 
rarau on